Platforma Petrochimică Borzeşti

Platforma Petrochimică Borzeşti (denumită în trecut GIP – Grupul Industrial de Petrochimie Borzeşti) a fost un complex industrial format din 5 combinate de dimensiuni mari: Combinatul de cauciuc sintetic şi produse petrochimice, Rafinăria nr. 10, Combinatul Chimic Borzeşti la care se adaugă Întreprinderea Electrocentrale Borzeşti şi Întreprinderea de Utilaj Chimic, fiind cea mai mare platformă industrială din Judeţul Bacău şi cea mai mare unitate de acest fel din România, ce se întinde pe o suprafaţă de 1.038 ha, pe lungime medie de 9,4 km şi o lăţime de 1,8 – 3,4 km. fiind amplasată pe Valea Trotuşului, la periferia nord-estică a municipiului Oneşti (denumit între anii 1965–1990 Gheorghe Gheorghiu-Dej).


Conturarea sa a început în anul 1952 iar primele instalaţii au fost puse în funcţiune în anul 1956 în cadrul Rafinăriei de petrol 10.

La 1 aprilie 1969 cele trei uzine distincte de pe platforma industrială de la Borzeşti s-au comasat în unitatea gigant „Grupul industrial de petrochimie Borzeşti”, iar în anul 1973 a fost redenumită „Combinatul petrochimic Borzeşti”. Abandonarea sistemului centralizat de conducere a economiei româneşti în anul 1990 a determinat reapariţia entităţilor distincte, astfel Platforma Petrochimică a fost divizată în societăţile: Carom, Rafo, Chimcomplex, Electrocentrale Borzeşti şi Uton.

Fabrica de polistiren din combinatul Carom

În anul 1952 o echipă de geografi şi urbanişti condusă de ing. Mihail Florescu, ministrul Industriei Chimice, s-a deplasat pe Valea Trotuşului, pentru a stabili locul de amplasare a unui oraş şi a unui mare combinat industrial. Din această echipă a făcut parte şi geograful Vintilă M. Mihăilescu. A fost preferat Oneştiul, deoarece:

 este amplasat la locul de întâlnire a Trotuşului (158 km) cu cei mai importanţi afluenţi ai săi: Râul Caşin (45 km), Râul Oituz (57 km) şi Râul Tazlău (85 km).
 este aşezat la o convergenţă de drumuri în patru direcţii principale: spre Braşov, via Târgu Secuiesc, prin Pasul Oituz; spre Târgu Ocna (cu o ramură spre Slănic-Moldova), Comăneşti (cu o ramură spre Moineşti) şi Miercurea Ciuc prin Pasul Ghimeş-Palanca; spre Bacău, prin depresiunea subcarpatică Tazlău (cu o ramură îndreptată spre Moineşti); spre Adjud, pe valea inferioară a Râului Trotuş.
 este aşezat într-o zonă bine populată.
 este aşezat într-un relief format dintr-un şes, clădit din pietrişuri de gresie, în pătură groasă, acoperite cu luturi, constituit din două terase, una mai înaltă şi una mai joasă.

Amplasarea între localităţile Oneşti şi Borzeşti a unul mare complex industrial petrochimic - aprobată prin H.C.M. nr. 1638/1952, parte integrantă a măsurilor luate de partid pentru dezvoltarea Moldovei, s-a dovedit a fi optimă pe criterii tehnice, economice şi sociale, avându-se în vedere şi bogăţiile economice apreciabile din bazinul Trotuş. În aceeaşi hotărâre se stipula necesitatea construirii unei centrale electrice de termoficare la Borzeşti, care urma să alimenteze cu energie electrică şi termică noul complex industrial din Oneşti. Datele existente în anul 1951 arătau că necesarul de energie electrică în Moldova se ridica pentru anul 1955 la 1.350 milioane KWh, adică de 5,6 ori mai mult decât întreaga producţie a primului an al cincinalului 1951-1955.

Proiectarea centralei a fost asigurată printr-o colaborare între institutul Teploelektroproiekt din Moscova, în special pentru partea tehnologică, care a fost livrată din U.R.S.S., şi Institutul de studii şi proiectări energetice din Bucureşti. Execuţia lucrărilor de construcţii şi montaj s-a făcut de Trustul de construcţii şi montaje energetice, pentru lucrările de montaj fiind asigurate sprijinul şi îndrumarea din partea specialiştilor sovietici....... Wikipedia