Compania petrolieră NIS Petrol, divizia din Serbia a gigantului rus Gazprom
Neft, vrea să-şi extindă prezenţa pe piaţa românească de distribuţie a
carburanţilor, prin dublarea numărului de staţii, până la sfârşitul anului şi să
ajungă totodată la o cotă de 10% pe piața benzinăriilor din România după anul
2015. Compania analizează în prezent orice posibilitate pentru a atinge această
țintă, inclusiv achiziția de stații deja existente. De altfel, NIS Petrol a
propus Petrom, care are cea mai mare cotă pe piaţa locală a benzinăriilor, dar
şi celorlalţi jucători din sector preluarea unor benzinării, iar companiile îşi
evaluează acum opţiunile, a anunţat Ileana Sorina Bălţatu, director executiv
Downstream şi director adjunct al NIS Petrol România.
În opinia acesteia, Europa are excedent de rafinării, dând ca exemplu ţări
precum Elveţia sau Marea Britanie. În plus, conducerea NIS Petrol subliniază că
nu este interesată de
rafinăria Rafo Oneşti şi că nu va participa la
privatizarea Oltchim.
La rândul sau, directorul general al NIS Petrol
România, Vadim Smirnov, afirmă că societatea a explorat ideea realizării unei
conducte directe între rafinăria de la Pancevo şi platforma Solventul din
Timişoara şi caută totodată o locaţie pentru a construi un depozit de
carburanţi.......
Focus Energetic
0 Please Share a Your Opinion.:
Trimiteți un comentariu