Precizări importante legate de evoluția coronavirusului în județ, făcute de prefectul de Bacău | Onesti Video

Mobile Menu

Onesti Video

Precizări importante legate de evoluția coronavirusului în județ, făcute de prefectul de Bacău

23.4.20
Într-un mesaj video făcut public azi, 23 aprilie 2020, prefectul județului Bacău, Liviu MIROȘEANU a încercat să clarifice o serie de aspecte legate de acțiunile pentru combaterea răspândirii coronavirusului.

Vezi VIDEO
 În urma apariției în spațiul public din județul Bacău a unor date eronate privind evoluția numărului de pacienți care sunt infectați cu coronavirus, date care pot alarma, în mod nejustificat, populația, prefectul Liviu Miroșeanu a făcut următoarele precizări:
„Din păcate, în spațiul mediatic, au apărut unele cifre eronate care au potențialul de a induce panică în rândul locuitorilor din județul Bacău. Am auzit vorbindu-se despre un număr de 150 de persoane care ar fi fost infectate cu coronavirus în județul nostru. Din datele oficiale pe care le dețin, cifrele sunt cu totul altele.
  Ieri la ora 13:00, din datele pe care le deţineam, era vorba de 121 de pacienți, iar astăzi, la ora 13:00, discutăm de un număr de 134 de persoane infectate. Această situaţie comportă două aspecte: în primul rând, ne arată că situația este dinamică şi, în al doilea rând, ne spune că datele reale sunt foarte departe de ceea ce s-a vehiculat.
  De aceea, accentuez unul dintre mesajele mele, pe care l-am transmis încă de la începutul stării de urgență, și anume: „Informați-vă din surse oficiale”! Atunci, când nu ești informat corect și nu ai acces la datele reale, este foarte ușor să fii în eroare și, din nefericire, să creezi panică!
  Prin urmare, solicit tuturor care nu dețin datele corecte și au impresia că sunt informați să nu iasă în spațiul public, pentru că pot crea daune în mod inutil!”, a precizat prefectul Liviu Miroșeanu!

0 Please Share a Your Opinion.:

Trimiteți un comentariu