Social,
Se va amenaja patinoar la Onesti
Onestenii vor avea in aceasta iarna, dupa modelul altor orase din tara,
patinoar. Acesta se va deschide la 1 decembrie si va fi amenajat pe platoul
Casei de Cultura. Patinoarul va avea 600 de mp iar in jurul acestuia se vor
amenaja chioscuri cu produse traditionale. Intrarea va costa 10 lei dar elevii
vor putea intra gratuit in intervalul orar 10.00-14.00 Astfel scolile in timpul
orelor de sport pot organiza iesiri la patinoar unde pot face diverse
consursuri, pot invata sa patineze si de ce nu pot face si serbari. Astfel, dupa
cum a sustinut si primarul municipiului Onesti, Laurentiu Neghina, si copii din
familii cu venituri reduse care nu si-ar putea permite sa vina la patinoar se
pot totusi bucura de existenta acestuia la Onesti. Patinoarul va fi deschis
zilnic de la ora 10.00 la ora 24.00 dar de la ora 22.00 nu se va mai difuza
muzica. De altfel, in cadrul sedintei de consiliu de miercuri, 13 noiembrie,
programul patinoarului si locul de amplasare a lansat cele mai multe discutii.
Desi proiectul privind patinoarul a trecut de votul consilierilor care au spus
ca este nevoie de asa ceva la Onesti, majoritatea dintre ei s-au impotmolit in
discutii legate de orar. Ba ca deranjeaza oamenii din zona, ba ca deranjeaza
biserica.Pana la urma, cumva, toti au convenit asupra programului. O alta
discutie lansata de grupul liberal a fost legata de costurile Primariei cu acest
patinoar. Primaru municipiului Onesti le-a explicat ca au ales varianta cea mai
ieftina privind amplasarea unui patinoar la Onesti. Astfel, Primaria va asigura
firmei care il va amenaja costurile curentului electric. Patinoarul va fi
deschis pana pe 20 februarie 2014.
A.N.
Monitorul de Trotus
0 comentarii
Scrie un comentariu