Accident rutier in Onesti, produs pe fondul consumului de alcool | Onesti Video

Mobile Menu

Onesti Video

Accident rutier in Onesti, produs pe fondul consumului de alcool

17.9.12
La data de 15.09.2012, în jurul orei 12.00, Ioan A. de 45 de ani, din comuna Cașin, în timp ce se afla pe marginea pe DJ 115 A, din Onești, a făcut semn conducătorului unei autoutilitare să opreasca și să îl transporte până la domiciliu.

Conducătorul auto a oprit și în timp ce efectua manevra de mers înapoi, pe fondul consumului de băuturi alcoolice pietonul s-a dezechilibrat și a pătruns pe carosabil unde a fost atins de panoul spate al autoutilitarei, după care a căzut pe acostament. Ioan A. a fost transportat la Spitalul Onești, unde a primit îngrijiri medicale fără a fi necesară internarea sa.

Bărbatul de 45 de ani a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentrație de 1.18 mg/l alcool pur in aerul expirat. Conducătorul autoutilitarei, M. Ciprian, de de 32 de ani, din comuna Cașin, a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ.

Polițiștii au întocmit dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BACĂU

0 Please Share a Your Opinion.:

Trimiteți un comentariu