Articol (Călătorind prin Regiunea Bacău - 3 popasuri) publicat în
Revista Femeia, Nr. 11. Noiembrie 1960.
În 1954 când am sosit aici, îmi spune Voica Gheorgici, era primăvară, ca și acum, pe unde vedeți blocurile era câmp, cât vezi cu ochii, și noroaie de nu te puteai mișca. Umblam cu cizme de cauciuc. Noi veneam de la Giurgiu, care, chiar dacă nu e el un oraș așa de mare, totuși este un oraș.
Pe când Oneștiul... Uneori îi spuneam soțului meu. Hai să plecăm din pustia asta. Iar el îmi răspundea: "Lasă, mai ai răbdare, o să vezi tu!" Dreptatea a fost de partea lui Ștefan.
În locul noroaielor și gropilor de altădată, acum șerpuiesc aleile asfaltate, ce leagă între ele cvartalele. O mare de flori a inundat scuarurile din fața blocurilor. În locurile destinate pentru joaca copiilor, ursuleții și gâștele din piatră își așteaptă și în această duminică, ca și în multe altele, prietenii.
Și pentru ei, pentru micii locuitori ai Oneștiului, și-au deschis ușile noua creșă și noul cămin de copii, cu o capacitate de aproape 1000 de locuri. Cuierele mici, lava-bourile miniaturale, măsuțele și scăunașele imaculate dau impresia de o împărăție a piticilor în inima unui uriaș.
Iar nu departe de acest așezământ își înalță clădirea semeață Școala medie din Onești. În curând va începe, în apropiere, construcția unuia dintre cele mai mari spitale din țară.
Ne continuăm călătoria. Trecem pe lângă clădiri încă neterminate, pe lângă fundații abia turnate și ghidul meu îmi explică plin de însuflețire. "Aici va fi cvartarul 6...,aici va fi cvartalul 7..." Cotim pe o ulicioară și ne oprim la o întretăiere de străzi. Rămân înmărmurită. Peisajul ce se desfășoară în fața ochilor poate fi calificat într-un singur fel grandios.
-Magistrala.
În pantă lină, pierzându-se undeva în zare, se desfășoară un imens bulevard. Stâlpii pentru instalații de neon par suspendați de-a lungul drumului. Pe o parte și alta își înalță siluetele blocuri colorate în rozul fin al trandafirilor sau în siniliul cerului de primăvară. Balcoane inundate de roșul mușcatelor și de violetul și albul petuniilor par adevărate semiramide. Și de undeva din apartamente străbate o melodie lină, odihnitoare. Cineva cântă la pian.
- În curând pe aici vor trece autobuze, iar seara se vor aprinde becurile de neon.
Privind splendida magistrala a Oneștiului, mi-am amintit că atunci când am vizitat parcul de odihnă am văzut la o margine a lui o plantație de castani. Un om, poate grădinarul, poate altcineva, îi uda. Omul acela îngrijea castanii ce vor umbri, nu peste mult timp magistrala și arterele ei.
Șuvoaie de oameni veseli, de oameni tineri și vârstnici inundă Oneștiul. Unii se îndreaptă spre parc, alții spre cinematograf, alții se plimbă pe străzile orașului. Cine sunt toți acești oameni?
Sunt muncitorii de la rafinărie, sunt cei ce vor produce cauciucul în marele combinat, sunt cei ce vor pune în funcțiune în curând unul dintre cele mai mari și mai moderne combinate chimice ale acestui complex. Sunt muncitorii de la stația de termoficare, sunt ingineri și tehnicieni, învățătoare și profesori, medici și funcționari. Sunt locuitori Oneștiului. Pentru ei s-au construit aceste splendide blocuri, pentru ei s-au amenajat parcurile, pentru ei își deschide larg brațele magistrala. Pentru ei își revarsă lumina incandescentă miile de becuri prin ferestre, pentru ei sunt inundate în lumini străzile și aleile parcului.
Tania Tudose
0 Please Share a Your Opinion.:
Trimiteți un comentariu