26 iunie - Ziua drapelului naţional al României

 Ziua Drapelului Naţional este ziua de 26 iunie, care a fost proclamată astfel prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998.

Conform legii, această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei patriei, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.

În 1834, când Ţările Române au început să se dezvolte din punct de vedere economic, când conştiinţa naţională cerea unitatea şi libertatea ţării, domnitorul Ţării Româneşti, Alexandru Ghica Vodă, a obţinut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti şi oştirii"

     Steagul destinat corăbiilor avea două culori (galben şi roşu), cel atribuit armatei era compus din trei (roşu, galben şi albastru) şi un vultur la mijloc. Acesta este socotit drept începutul adoptării tricolorului pe pământ românesc.

     Tricolorul românesc era cunoscut încă din deceniul 4 al secolului XIX drept simbol naţional cu cel puţin un deceniu înainte de oficializarea sa

     În timpul revoluţiei de la 1848 Tricolorul a fost adoptat ca simbol al naţiunii în prima zi a victoriei revoluţiei burghezo – democratică (1848 – 1849), 14/26 iunie, când avut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la Bucureşti şi promulgarea decretului nr. 1 de instituire a drapelului naţional.

     Ziua Drapelului Naţional a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul - roşu, galben şi albastru - să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor; cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect, pe lângă ţara noastră mai existând alte trei ţări europene tradiţionale cu steagul tripartit în mod egal şi vertical: Franţa, Italia şi Belgia.

     Potrivit unei alte ipoteze tricolorul se impune ca drapel naţional în 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, culorile steagului fiind dispuse însă pe orizontală. Primul drapel din 1859, aflat în uz până în 1862, a avut fâşia albastră plasată sus, urmând ca, în a doua parte a domniei lui Cuza, fâşia roşie sa fie dispusă pe partea superioară.

     Legenda formării tricolorului naţional prin contopirea culorilor drapelelor Moldovei şi al Ţării Româneşti s-a născut după 1860, Această legendă a fost favorizată şi de potrivirea coloristică a drapelelor atribuite celor două principate române la acel moment (roşu şi albastru pentru Moldova şi albastru şi galben pentru Ţara Românească).

     După venirea lui Carol I, steagurile vor avea benzile dispuse pe verticală, România aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene.

     Protocolul drapelului României este stabilit în cadrul Legii nr. 75/1994 şi detaliat în Hotărârea de Guvern nr. 1157/2001. Protocolul drapelelor şi pavilioanelor militare este stabilit prin regulament intern.

     Astfel, ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Naţional prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998.

    Drapelul României trebuie arborat în mod permanent pe edificiile şi în sediile autorităţilor şi instituţiilor publice, la sediul partidelor politice, al sindicatelor, al instituţiilor de învăţământ şi cultură, la punctele pentru trecerea frontierei, precum şi la aeroporturile cu trafic internaţional.

     Ca pavilion, este permanent arborat pe navele de orice fel şi alte ambarcaţiuni ce navighează sub pavilion românesc. Potrivit uzanţelor de protocol, drapelul României se arborează la sediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale statului român din străinătate, precum şi la reşedinţa şefilor misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare. De asemenea, drapelul României se arborează sub formă de fanion, pe mijloacele de transport ale şefilor de misiuni diplomatice şi oficii consulare române, în deplasările oficiale ale acestora, potrivit aceloraşi uzanţe.

     Temporar, drapelul României se poate arbora cu prilejul zilei naţionale a României şi al altor sărbători naţionale, în locurile publice stabilite de autorităţile locale; cu ocazia festivităţilor şi ceremoniilor oficiale cu caracter local, naţional şi internaţional, în locurile unde acestea se desfăşoară. De asemenea, trebuie arborat cu prilejul vizitelor oficiale întreprinse în România de şefi de stat şi de guvern, precum şi de înalte personalităţi politice reprezentând principalele organisme internaţionale interguvernamentale, la aeroporturi, gări, porturi şi pe diferite trasee. Drapelul mai este arborat cu ocazia desfăşurării competiţiilor sportive, pe stadioane şi alte baze sportive, şi în timpul campaniilor electorale, la sediul birourilor, comisiilor electorale şi al secţiilor de votare.

     Drapelul României poate fi arborat fără constrângeri de persoane fizice la domiciliul sau reşedinţa lor, sau de persoane juridice la sediile acestora.

     Guvernul este singurul organism oficial care stabileşte zilele de doliu naţional, în care drapelul României se arborează în bernă.

    Drapelele altor state pot fi arborate pe teritoriul României numai împreună cu drapelul naţional şi numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivităţi şi reuniuni internaţionale, pe clădiri oficiale şi în locuri publice stabilite cu respectarea Legii nr. 75/1994. În acest caz, drapelul României ocupă locul de onoare, anume în centru, dacă numărul drapelelor este impar, sau la dextra drapelului împreună cu care ocupă centrul dacă numărul drapelelor este par. În acest caz, toate drapelele trebuie să aibă aceleaşi dimensiuni (dar nu în materie de proporţii, unde fiecare ţară îşi are reglementările sale).

     Drapelul Uniunii Europene se arborează alături de drapelul României, la senestra celui din urmă.

Arborarea drapelului României la manifestările care se desfăşoară sub egida organizaţiilor internaţionale se face potrivit reglementărilor şi uzanţelor internaţionale.

    În cadrul ceremoniilor militare, drapelul este arborat conform regulamentelor militare.

    Drapelul de luptă este scos din vitrină la solemnitatea prezentării sale, la festivitatea depunerii jurământului militar, la paradele trupelor şi revistele de front, la predarea sau luarea comenzii unităţii respective, la darea onorurilor militare în cadrul funeraliilor militare, sau în alte ocazii dacă se ordonă acest lucru.

    Când se află în formaţie şi stă pe loc, unitatea fiind trecută în revistă, militarul port-drapel ţine drapelul în poziţie verticală, cu hampa lângă picior, mâinile fiind pe hampă: cea dreaptă de-a lungul corpului, iar cea stângă în dreptul pieptului. Potrivit regulamentelor, la darea onorului din această poziţie, militarul port-drapel înclină drapelul la orizontală pentru şefi de stat sau la 45° pentru celelalte personalităţi civile sau militare, indiferent de naţionalitate. În timpul marşului, militarul port-drapel ţine drapelul în poziţie verticală. Dacă deplasarea se face pe o distanţă mai mare de 100 m, atunci capătul de jos a hampei este introdus în manşon. În cazul în care unitatea foloseşte unităţi motorizate în cursul deplasării, militarul port-drapel împreună cu drapelul de luptă trebuie să stea în maşina comandantului de unitate. Onorul în timpul marşului se dă prin înclinarea drapelului la 45°, indiferent de calitatea persoanei salutate. Când se întâlnesc două unităţi militare, fiecare dă onorul prin înclinarea drapelului la 45°.

Sursa: http://enciclopediaromaniei.ro