Spitalul din Oneşti, se va deschide si pentru tratarea pacienților non COVID, de la 1 iulie | Onesti Video

Mobile Menu

Onesti Video

Spitalul din Oneşti, se va deschide si pentru tratarea pacienților non COVID, de la 1 iulie

5 years ago
 COMUNICAT Spitalul Municipal Onesti „Sfântul Ierarh Dr. Luca”

Având în vedere perioada extrem de dificilă pe care o parcurgem cu toţii din cauza pandemiei COVID-19, eforturile noastre se canalizează în asigurarea stării de bine a pacienţilor noştri.
Astfel, conducerea spitalului împreună cu tot personalul medical, fac eforturi deosebite pentru a asigura condițiile necesare deschiderii cât mai urgente a spitalului pentru tratarea pacienților non COVID, începând cu data de 1 iulie .
În acest sens au fost amenajate circuite total separate pentru COVID-19 și non-COVID, au fost luate toate măsurile epidemiologice pentru protecţia personalului și a pacienților și s-a înaintat documentația necesară la DSP Bacău pentru obținerea avizelor necesare.
De asemenea, toate persoanele care urmează să fie internate în Spitalul Municipal Oneşti vor fi testate PCR, costurile fiind suportate de către spital.
În cel mai scurt timp, procedura de internare în spital va putea fi consultată pe site-ul nostru şi dată spre informarea pacienţilor prin intermediul medicilor de familie şi a medicilor specialişti.


COMUNICAT
Recent, în mediul online, au apărut o serie de materiale care promovează informaţii distorsionate privind funcțiile ocupate în cadrul Spitalului Municipal Oneşti de către persoane având diverse grade de rudenie cu domnul primar Nicolae Gnatiuc.
Pentru o informare corectă şi transparentă, facem următoarele precizări:
- Doamna Gnatiuc Adriana ocupă funcţia de economist în cadrul Biroului de Achiziții și nu de șef Birou Achiziții;
- Doamna Faraon Oana este de profesie inginer și ocupă funcția de Şef Serviciu Tehnic şi Administrativ începând cu anul 2015;
- Doamna Voicu Daniela ocupă funcția de magazioner și nu de șef al magaziei de alimente.
De asemenea, nu există intenţia manifestată sau certitudinea că doamna Gnatiuc Adriana va candida pentru funcţia de manager al Spitalului Municipal Oneşti.

Spitalul Municipal Onesti „Sfântul Ierarh Dr. Luca”

0 Please Share a Your Opinion.:

Trimiteți un comentariu