Prefectul judeţului Bacău a participat la sesiunea de informare organizată de ADR Nord-Est pentru identificarea surselor de finanţare din fonduri europene pentru obiectivele locale, în vederea accesării banilor comunitari în exerciţiul bugetar 2021-2027.
În cadrul acestor dezbateri, a fost accentuată importanța creionării unor strategii la toate nivelurile: local, județean, regional și național, care sunt documente care stau la baza stabilirii obiectivelor care vor putea primi finanțare europeană.
De asemenea, au fost prezentate cele 5 obiective majore în vederea cărora vor fi alocate finanțările viitoare:
- o Europă mai inteligentă (transformare economică inovatoare și inteligentă);
- o Europă mai verde, cu emisii reduse de carbon (inclusiv tranziția energetică, economia circulară, adaptarea la schimbările climatice și gestionarea riscurilor);
- o Europă mai conectată (mobilitatea și conectivitatea TIC);
- o Europă mai socială (Pilonul european al drepturilor sociale);
- o Europă mai apropiată de cetățeni (dezvoltarea durabilă a zonelor urbane, rurale și costiere și inițiative locale).
„Fondurile europene sunt o temă de mare interes nu doar pentru noi, la Bacău, cât şi pentru întreaga ţară. Am mai spus-o şi cu alte ocazii, aceşti bani sunt banii noştri, ai românilor şi este păcat să nu-i folosim. De aceea, am fost personal la Piatra-Neamţ şi o să mă duc de câte ori este nevoie, pentru că am identificat mai multe obiective pe care vrem să le finanţăm pe cât posibil din banii de la Bruxelles”, a precizat prefectul județului Bacău.
De asemenea, în urma acestei întâlniri pe care a avut-o cu directorul general A.D.R. Nord-Est, în vederea identificării surselor de finanțare pentru obiective locale, prefectul Liviu Miroșeanu le cere tuturor primarilor din județ să urgenteze întocmirea proiectelor ce pot fi finanțate din fonduri europene, în viitorul exercițiu financiar: „Mă adresez foarte serios tuturor primarilor, indiferent de culoarea politică, să folosească timpul care a mai rămas până la deschiderea liniilor de finanțare și să-și pregătească foarte bine proiectele pentru care doresc finanțare. Au specialiști în primării, oameni pricepuți, să se așeze la masă și să scrie proiecte. Fondurile europene reprezintă în mod clar o alternativă de dezvoltare, iar, pe viitor, cine nu este în stare să le acceseze nu poate conduce o comunitate”.
0 Please Share a Your Opinion.:
Trimiteți un comentariu