În perioada 17-18 februarie 2020, la sediul Protoieriei Onești, a avut loc un curs de formare cu specific PRO VIAȚĂ pentru preoții din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului implicați în activități cu tinerii din diverse asociații sau ONG-uri. Timp de 2 zile, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, am avut bucuria de a avea în mijlocul nostru două tinere-mentor de la București, Alexandra Nadane și Eliza-Maria Cloțea, care, prin experiența lor, ne-au format și îndrumat pe drumul acesta al apărării vieții din prima secundă și până în veșnicie.
În prima zi, după venirea și prezentarea celor aproximativ 50 de participanți, părintele consiler eparhial Eugen Ciprian Ciuche a rostit un cuvânt de bun venit tuturor părinților din cele 6 Protopopiate ale Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, explicând importanța și rolul implicării noastre, ca preoți, în activitățile Provita. Părintele Ioan Bârgăoanu, protopop de Onești, ca și gazdă, a primit cu mare bucurie inițiativa și dorința părinților de a se aduna la acest curs de formare și perfecționare pe tema VIEȚII.
A urmat apoi un curs despre începuturile concrete ale vieții în pântecele mamei, care sunt metodele de avort folosite în zilele noastre și de asemenea metodele contraceptive. De asemenea, o altă problemă foarte importantă dezbătută a fost criza de sarcină, care, de multe ori influențată de alți factori exteriori, duce în proporție mare la avort. Ni s-au oferit metode de a comunica cu femei aflate în criză de sarcină, felul cum am putea să le susținem, dar și informațiile pe care am putea să le adresăm.
Partea a doua a primei zile a fost dedicată punerii în practică a acestor informații dobândite. Astfel, împărțindu-ne în grupuri de 5-6 preoți și primind fiecare grupă câte un ipotetic caz de femeie aflată într-o oarecare situație dificilă, participanții au fost nevoiți să aducă argumentele necesare susținerii și rezolvării acelor situații. Finalul primei zile a fost marcat de vizionarea unui film cu tematică PRO VIAȚĂ, discutându-se și aducându-se completările necesare de către formatorii prezenți.
A doua zi a cursului a constat de asemenea într-o parte teoretică și o parte practică. Asftel au fost dezbătute probleme ca dependeța de pornografie, traficul de persoane și altele pe care le întâlnim în zilele noastre. Sfârșitul întregului curs a constat în evidențierea concretă a unui plan care să fie pus în practică în întreaga Arhiepiscopie a Romanului și Bacăului de către preoții participanți și tinerii voluntari care se vor adăuga Departamentului Provita al fiecărui Protopopiat. Nu au lipsit de asemenea proiecții de filme cu specific Pro viață și de asemenea pașii care trebuiesc urmați în aplicarea tuturor informațiilor primite.
0 Please Share a Your Opinion.:
Trimiteți un comentariu