Începând de astăzi, restricţii de circulaţie pe podul peste Trotuş | Onesti Video

Mobile Menu

Onesti Video

Începând de astăzi, restricţii de circulaţie pe podul peste Trotuş

18.7.19

Începând de astăzi, restricţii de circulaţie pe podul peste Trotuş


Începând cu data de 18 iulie 2019 se reinstaurează restricțiile privind circulația pe podul peste râul Trotuș!
Din dorința de a căuta cea mai bună variantă privind organizarea și fluidizarea traficului rutier în zona podului de peste râul Trotuș, aflat în fază de execuție a lucrărilor de consolidare și modernizare, prin adresa nr. 39707/12.07.2019, am convocat o întâlnire de lucru, organizată la sediul Primăriei Municipiului Onești în data de 15.07.2019. 
La dezbatere au participat reprezentanții Serviciului Rutier din cadrul IPJ Bacău, Serviciului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Onești, Secției de Drumuri Naționale Bacău, SC Confer Group SRL și Administrației Naționale a Apelor Române. În cadrul întâlnirii am supus dezbaterii şi soluția promovată în mediul online de a amplasa un pod militar în apropierea podului de peste râul Trotuș. Specialiștii au stabilit că propunerea nu este fezabilă din punct de vedere tehnic, malurile abrupte și înalte, debitul de apă al râului Trotuș ridicat în perioadele cu un nivel crescut de precipitații fiind principalii factori care afectează amplasarea unui pod de pontoane în zona respectivă. 
În urma unor analize documentate și în baza Acordului nr. 632400/03.07.2019 emis de către IGPR București și CNAIR București, s-a stabilit ca lucrările derulate la pod să fie presemnalizate la limitele de intrare în județul Bacău prin indicatoare rutiere și panouri avertizoare, pe care să fie prezentate și rutele ocolitoare disponibile. În acest fel participanții la trafic vor fi informați corect și din timp cu privire la restricțiile și regulile rutiere instituite până la finalizarea lucrărilor de consolidare și modernizare a podului.
Constructorul recomandă ca participanții la trafic să utilizeze și următoarele rute ocolitoare:
• DN 11: Brașov – Chichiș; DN 12: Chichiș – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc; DN 12A: Miercurea Ciuc – Comănești; DN 2G: Comănești – Moinești – Bacău;
• DN 11: Brașov – Târgu Secuiesc – Onești; DN 11A: Onești – Adjud; DN 2: Adjud – Bacău;
• DN 11: Brașov – Târgu Secuiesc – Poiana Sărată – Oituz; DJ 116: Oituz – Târgu Ocnă; DN 12A: Târgu Ocna – Onești; DN 11: Onești – Bacău.
Pentru traficul local, relația Calea Mărășești (DN 11) – Calea Bacăului (DN 11), utilizatorii vehiculelor cu masă mai mare de 7,5 tone, pot folosi următorul traseu alternativ: DN 11: Onești (Calea Mărășești) – Oituz; DJ 116: Oituz – Târgu Ocnă; DN 12A: Târgu Ocna – Onești (Calea Slănicului); DN 11: Onești (Calea Bacăului), lungimea traseului fiind de circa 38 de kilometri.




Începând de astăzi, restricţii de circulaţie pe podul peste Trotuş

0 Please Share a Your Opinion.:

Trimiteți un comentariu