Cupa Stejarul, o prestigioasa competitie de tenis de camp, organizata la Onesti | Onesti Video

Mobile Menu

Onesti Video

Cupa Stejarul, o prestigioasa competitie de tenis de camp, organizata la Onesti

12.10.13
Una dintre cele mai longevive manifestari sportive organizate la Onesti este Cupa Stejarul, la tenis de camp, un concurs care a avut, pana acum, nu mai putin de 34 de editii. Turneul, a carui denumire exacta este “Cupa Stejarul – Primaria Onesti – Vrancart Adjud”, face parte dintr-un circuit mai amplu, intitulat “Dacia – Romania – Vrancart – Trotusul”, care include mai multe competitii. Toate concursurile din cadrul acestui circuit fac parte din calendarul oficial al Federatiei Romane de Tenis (FRT) si au fost initiate si organizate de profesorul si antrenorul Emil Tintaru, presedinte al Clubului Sportiv Tema Sport Onesti. Cel mai puternic turneu din cadrul circuitului, Cupa Stejarul, este de categoria I (maxima), iar la competitie iau parte cei mai buni jucatori din tara. Ultima editie, cea cu numarul 34, a avut loc recent si a fost castigata de Andrei Holban (Bucuresti, 16 ani), Adrian Bejenaru (Constanta, 14 ani), Bogdan Manole (Bacau, 12 ani), Stefan Onica (Piatra Neamt, 10 ani), Mara Pop (Brasov, 14 ani), Erika Serdin (Buzau, 10 ani) si Stefana Lazar (Iasi, 12 ani). Pozitii fruntase au obtinut si cativa jucatori din Onesti, cum ar fi Stefan Casuneanu (Locul II la categoria 16 ani), Stefan Scurtu (Locul III la categoria 12 ani) si Andreea Botez (Locul IV la categoria 14 ani). La concurs au luat parte peste 70 de copii, de la 20 de cluburi din tara si din Basarabia, acestea fiind situate in judete precum Buzau, Constanta, Botosani, Suceava, Iasi, Vaslui, Bacau, Neamt, Vrancea, Galati, Prahova, Brasov sau Sibiu, precum si in Bucuresti si in Republica Moldova. “A fost un concurs de nivel ridicat, la care au participat si multi copii din loturile nationale ale Romaniei, care sunt bine plasati in clasamentele FRT – ne-a spus profesorul Emil Tintaru. Au fost multe meciuri frumoase, darz disputate”. Primii 4 clasati la fiecare categorie au primit cupe si echipament sportiv, oferite prin sprijinul unor sponsori, cum ar fi Vrancart Adjud, Prakticasa, Panimon, Lucian Impex SRL si Interagroaliment. Turneul a fost organizat de CS Tema Sport Onesti, in colaborare cu Primaria Onesti si Vrancart Adjud, iar meciurile s-au jucat in doua orase, Onesti si Adjud. Florin TANASEPresa Onestilor

0 Please Share a Your Opinion.:

Trimiteți un comentariu