Statul lichidează termocentralele Doiceşti şi Borzeşti, aflate pe lista neagră a FMI | Onesti Video

Mobile Menu

Onesti Video

Statul lichidează termocentralele Doiceşti şi Borzeşti, aflate pe lista neagră a FMI

15.3.13
Ministerul Economiei a decis dizolvarea şi lichidarea societăţii Termoelectrica, având în vedere „imposibilitatea realizării obiectului de activitate, respectiv producerea de energie electrică“, se arată într-un anunţ publicitar al companiei. În componenţa societăţii, rezultată după restructurări, intră termocentralele Doiceşti şi Borzeşti, prezente pe lista neagră a FMI.

La restructurare, din Termoelectrica au fost scoase centralele de la Paroşeni, Mintia, Iernut, Drobeta Turnu Severin, Rovinari, Turceni, Bucureşti, Constanţa şi Craiova şi au mai rămas Doiceşti (judeţul Dâmboviţa) şi Borzeşti (judeţul Bacău). Acestea două din urmă sunt vizate de dizolvarea şi lichidarea anunţată astăzi de Termoelectrica.
Din cauza pierderilor masive şi costurilor prea mari pentru producţia de energie, aceste termocentrale au intrat în vizorul Fondului Monetar Internaţional şi iată că, acum, statul s-a decis să le lichideze.
Dacă din punct de vedere strict economic măsura este cea corectă, având în vedere că am mai scăpat de o gaură neagră la buget, din alte puncte de vedere măsura este discutabilă.
Caruselul falimentului
În anii ’90, aceste centre energetice mergeau în plin, cu mii de oameni, dar politica de preţuri a dus inevitabil la catastrofa financiară de azi. Mecanismul este simplu: în timp ce costurile de producţie au crescut odată cu piaţa, preţul produsului finit – energia electrică – a fost mereu ţinut în loc şi astfel s-a ajuns la scumpirea producţiei mult peste încasările posibile. Produci cu trei lei ceea ce vei vinde cu doar un leu. Atenţie, că acest carusel nu a ocolit celelalte termocentrale din România, dar pentru ele încă se mai găsesc soluţii, în timp ce Doiceşti şi Borzeşti au fost lăsate din mână. Specialiştii din domeniul energetic nu exclud varianta că după cele două termocentrale lichidate în aceste zile vor urma şi altele.....Adevarul

0 Please Share a Your Opinion.:

Trimiteți un comentariu