Polițiștii au verificat modul în care se comercializează materialul lemnos | Onesti Video

Mobile Menu

Onesti Video

Polițiștii au verificat modul în care se comercializează materialul lemnos

6.3.13
Polițiștii din Onești și din cadrul Compartimentul Delicte Silvice al I.P.J. Bacau, împreună cu lucrători ITRSV - ISV Bacau au acționat la data 02.03.2013 în Oborul săptămânal Onești, pe linia verificării legalității activității de comercializare a materialului lemnos.
Astfel, a fost depistat C. Emilian, de 41 ani, din Dărmănesti, in timp ce comercializa 5,70 mc cherestea rășinoase deținută cu aviz de însoțire secundar din care nu rezulta proveniența legală. De asemenea, s-a stabilit că administratorul unei societăți comerciale din comuna Mănăstirea Cașin a primit și inregistrat cantitatea de material lemnos fără ca în avizul prezentat să fie specificata proveniența legala. Față de cele două persoane s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de câte 2000 lei.
A fost depistat P. Aurel, de 54 de ani, din Dărmănești, care comercializa 6,78 mc cherestea rasinoase deținută conform unui aviz de insoțire secundar, pe care nu l-a înregistrat în registrul intrări - ieșiri al societății comerciale, fapt pentru care s-a dispus măsura sancționării contravenționale.
Au fost identificați E. Radu, de 29 ani, din Dărmănești și G. Mariana, de 39 ani, din Comănești, care au completat si emis mai multe avize de însoțire secundare material lemnos cu incalcarea normelor prevazute de HG 996/2008, fiind dispusa masura sanctionarii contraventionale cu amenda in valoare de 1000 de lei, pentru fiecare.
Inspectoratul de Poliție Bacău

0 Please Share a Your Opinion.:

Trimiteți un comentariu