[ ]
Latest News Updates
CSM ONESTI: ACUZATII EXTREM DE GRAVE
Posted by Admin

Despre centrul de pregătire de la Onești a auzit orice român. Este legat de un lung șir de succese pe care România le-a repurtat, la gimnastică, la nivel mondial, de-a lungul anilor. De acolo a plecat Nadia Comăneci către prima notă de 10, de acolo au pornit atâtea și atâtea campioane ale gimnasticii feminine.
Tocmai de aceea, semnalul de alarmă tras de către reprezentanții unei organizații, care susțin că directorul Clubului Sportiv Municipal Oneşti a transformat centrul într-o feudă proprie, unde se petrec lucruri ce depășesc imaginația, trebuie, obligatoriu, luat în seamă. Este motivul pentru care Departamentul de Investigații al ziarului ATAC a demarat o amplă investigație, ce a avut rezultate incredibile. Concluziile le vom publica în numărul de săptămâna viitoare a publicației noastre.
Acum dăm publicității prezentarea faptelor, făcută de către reprezentanții Asociaţiei Pentru Apărarea Drepturilor Omului „Pro Legis", care au adus și la cunoștința premierului Victor Ponta situația de la Onești.

Acest demers este următorul:
"DOMNULE PRIM-MINISTRU,

Asociaţia Pentru Apărarea Drepturilor Omului „Pro Legis", reprezentată prin Preşedinte Molnar Mihai Radu, vă supune atenţiei analiza acestui memoriu, urmând să daţi eficienţă în spiritul şi litera Legii prin măsurile pe care le veţi dispune împotriva celor care se fac vinovaţi de abuzurile la care cadrele didactice care ne-au sesizat sunt supuse prin diverse metode, la intimidare folosindu-se abuzul de funcţie, în condiţiile în care pregătirea profesională a conducătorului unităţii lasă mult de dorit. Ne exprimăm adânca îngrijorare şi vă solicităm să dispuneţi un control al Curţii de Conturi în cadrul acestui club şi chiar sesizarea organelor abilitate pentru infracţiunile pe care le-a comis. Sperăm, de asemenea, ca în termenul legal să putem primi răspuns în temeiul Legii 544/2001 a măsurilor care s-au dispus împotriva conducerii clubului şi a persoanelor din anturajul acesteia, deoarece Autoritatea Naţională Pentru Sport şi Tineret este în directa dumneavoastră coordonare, iar scopul nostru pentru sportul românesc este de a înlătura asemenea persoane care doresc distrugerea lui şi îmbogăţirea lor (de altfel vă rugăm să desemnaţi chiar Corpul de Control al Primului ministru pentru efectuare acestui control, deoarece aceste personaje sunt susţinute mai ales din cadrul Federaţiei Române de Gimnastică, de fostul ministru al comunicaţiilor Valerian Vreme şi chiar persoane din cadrul Autorităţii Naţionale Pentru Sport şi Tineret).
În anul 2009, luna septembrie, printr-un simulacru de concurs, fosta secretară a Liceului cu Program Sportiv „Nadia Comăneci" din Oneşti, Vasilica Ingrid Istrate (membră a Partidului Democrat Liberal la acea vreme) este numită la conducerea Clubului Sportiv Municipal Oneşti, fără a avea nicio oră de pregătire a unei grupe de copii de iniţiere sau performanţă sau, chiar mai rău, fără experienţa de a lucra în cadrul unui club unde sunt 8(opt) secţii sportive.
Din acel moment, acest simulacru de directoare nu a făcut altceva decât să răspundă şi să îşi canalizeze activităţile de serviciu în beneficiul dumneaei, prin folosirea celor două maşini de serviciu în interesul personal, dar şi al familiei sale, astfel că personalul TESA era şi este obligat tacit să îi facă curat în locuinţa personală de cel puţin două ori pe săptămână...Ziarul ATAC

Admin

Cele mai multe stiri din Onesti

4 comentarii for "CSM ONESTI: ACUZATII EXTREM DE GRAVE"

  1. Anonim

    hopa interesant

  2. Anonim

    sigur articolul asta e facut de Igas care-a ajuns din "branconier"...ministru=)))))

  3. Romanul

    interesant este faptul ca ce se intampla acolo este adevarat...am fost legitimat acolo si totul e de fatada

  4. Romanul

    interesant este faptul ca ce se intampla acolo este adevarat...am fost legitimat acolo si totul e de fatada

Lasa un comentariu