CONFERINȚĂ DE PRESĂ INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BACĂU | Onesti Video

Mobile Menu

Onesti Video

CONFERINȚĂ DE PRESĂ INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BACĂU

12.9.12
Miercuri 12 septembrie a.c., la sediul I.P.J Bacău, șeful Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, comisar șef de poliție Oprișan Vasile a susținut o conferință de presă referitoare la măsurile dispuse, în județul Bacău, pentru eficientizarea activității structurilor de ordine publică din mediul rural și pentru asigurarea climatului de siguranță publică în unitățile de învățământ și zona adiacentă acestora în anul școlar 2012-2013.

Astfel, începând cu data de 1 septembrie a.c., pe lângă cele două posturi de poliție existente ( Stănișești și Dofteana), în județul Bacău funcționează 83 de posturi de poliție, arondate Secțiilor de poliție rurală. În cele 83 de posturi de polițe comunale activează aproximativ 250 de polițiști, în medie 3-4 lucrători pentru fiecare comună, în funcție de situația operativă și numărul de locuitori.

Până în prezent s-a realizat numirea pe funcții a ajutorilor de șefi de post, urmând ca funcțiile de șefi de post să fie ocupate prin concursul, ce va fi organizat la nivelul IPJ Bacău, după data de 01.10.2012.

În privința asigirării climatului de siguranță publică în unitățile de învățământ și în zona adiacentă acestora, la inițiativa Inspectoratului de Poliție Județean Bacău a fost realizat Planul cadrul de cooperare încheiat între IPJ Bacău, I.J.J. Bacău, G.M.J. Bacău, I.S.U.J. Bacău, Poliția Locală a Municipiului Bacău, I.S.J. Bacău, Consiliul Județean Bacău și A.T.O.P sub autoritatea Instituţiei Prefectului Bacău. Au fost stabilite astfel principiile de cooperare dar și atribuțiile fiecărei instituții implicate în crearea unui climat de siguranță în scoli și în apropierea lor.
INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BACĂU

0 Please Share a Your Opinion.:

Trimiteți un comentariu