Divizia de Onești începe săptămâna viitoare | Onesti Video

Mobile Menu

Onesti Video

Divizia de Onești începe săptămâna viitoare

23.2.12
Programat inițial pentru finalul acestei săptămâni, debutul Diviziei de Onești din cadrul Campionatului Județean de Minifotbal va fi decalat cu o săptămână din cauza condițiilor meteo încă nefavorabile.

Astfel pe data de 2 martie va avea loc deschiderea oficială a competiției, urmată de tragerea la sorți, iar pe 3 și 4 martie vor avea loc meciurile din cadrul primei etape. Meciurile se vor disputa în cadrul noii baze sportive Dribbling, inaugurate la începutul acestui an, și situată chiar în cadrul Complexului Sportiv Municipal.

”12 echipe și-au completat deja documentația necesară înscrierii în campionat. Pentru cei care au întârziat să se înscrie, vestea bună este că că mai au posibilitatea să o facă până pe 29 februarie, datorită decalării debutului competiției”, ne-a declarat Gheorghe Burleanu, președintele Asociației Județene de Minifotbal.

La finalul acestui campionat care se va disputa în sistem fiecare cu fiecare, urmat apoi de un play-off, cele mai bune două echipe vor reprezenta Oneștiul la fazele naționale, Campionatul Național și respectiv Cupa României. Minifotbaliștii oneșteni deși vor fi la prima participare la nivel național, vor avea totuși avantajul terenului propriu, faza regională pe zona Moldovei urmând a se disputa la jumătatea lunii iunie chiar la Onești.

De menționat că la această competiție NU au drept de joc jucătorii care evoluează în Liga I, II și III de fotbal și respectiv futsal, minifotbalul fiind destinat exclusiv amatorilor. Vârsta minimă de participare este de 16 ani.

Divizia de Onești se anunță deja a fi o competiție care se va bucura de un larg interes, printre echipele înscrise până acum numărându-se cele ale unor instituții publice, companii private sau echipele de minifotbal cu ștate vechi de pe Valea Trotușului, nelipsind de aici nici foștii jucători de fotbal din localitate.


Pentru informaţii suplimentare, nu ezitaţi să ne contactaţi.
Persoane de contact:
Gheorghe Burleanu
Preşedinte
Asociaţia Judeţeană de Minifotbal Bacău Tel.0727.137.053, 0757.504.176

0 Please Share a Your Opinion.:

Trimiteți un comentariu