COLONIA DE MUNCĂ FORŢATĂ ONEŞTI

După moartea lui Stalin şi după o serie de greve din primăvara lui 1954 la Canal, prin care Remus Radina cerea eliberarea deţinuţilor administrativi, în luna Mai a acelui an au început să plece toţi cei fără condamnări penale.

Cea mai mare parte au ajuns acasă. Unii însă au plecat spre alte colonii de muncă forţată.

Regimul comunist căuta să execute lucrări fără cheltuieli şi în acest scop deţinuţii reprezentau cea mai ieftină mână de lucru.

Pentru construcţia rafinăriei şi Combinatului Chimic de la Borzeşti - Oneşti, au fost aduşi o parte din condamnaţii administrativi şi au muncit împreună cu cei de drept comun la:

- Drumurile de acces spre Borzeşti.

- Canalul de la râul Trotuş la rafinăria Borzeşti.

- Barăci cu pereţi de stuf pentru cazarea deţinuţilor şi obiective industriale sau civile aferente combinatului chimic .

Aici şi acum se lucra în condiţii mai bune decât la Canal, deoarece aveau liber Duminica, iar pământul era nisipos, nu argilos ca în Dobrogea. În plus, puteau primi pachete de la familii, de 5 kg pe lună, fapt ce la lagărele de muncă fusese o raritate.

Printre acei care au trecut pe aici se găseau:

Angelescu, profesor universitar de la Iaşi;

Preotul din com. Fereşti, jud. Vaslui;

Popa Gh., învăţătorul din com. Băseşti, jud. Bacău;

Neagu, avocat din Panciu;

Micle Alexandru, avocat, Satu Mare;

Mociulski, general cunoscut pentru degradarea lui morală din închisori, unde a abandonat demnitatea omenească. La Oneşti, într-una din nopţi, când era planton Mociulski, a venit în control un miliţian caporal. După ce a observat că totul e în ordine, a întrebat „Ce ai fost tu mă înainte de a veni aici?" „General, să trăiţi, domnule caporal"

Prin luna Mai 1955 a început din nou eliberarea condamnaţilor administrativi şi a durat o lună de zile. Cei care au rămas au fost mutaţi în colonia Borzeşti, unde li s-a aplicat regim de închisoare.

După un scurt popas, cei de la Borzeşti au fost expediaţi la securităţile respective, iar ultimii vreo 20, însoţiţi de miliţieni au luat drumul domiciliului obligatoriu din Bărăgan, în apropiere de Călăraşi, între ei se găsea şi un Român care-şi pierduse vederea şi avea nevoie de însoţitor. Umanismul comunist nu l-a trimis acasă ci l-a adus tot în această Siberie românească, pentru a-l chinui în continuare.

Sursa: www.procesulcomunismului.com

Gheorghe Bogza - Facebook