[ ]
Latest News Updates
Averile alesilor locali din Onesti.
Posted by Admin

Alexandru Cristea - Onestin are reteta succesului: l-a sustinut pe LaurentiuNeghina, a ajuns consilier local si, in doua luni, fara sa aiba niciun venit, si-a luat casa si terenuriVeniturile si averile celor care conduc Onestiul. ***Primarul spune ca isi face casa de 1592 mp (!!!). ***

Mai mult decat instariti sau cu bani pentru strictul necesar, cu averi dobandite din nimic, dupa ce au fost intr-o anumita echipa la alegeri, la limita penalului, chinuindu-se altii sa incropeasca mici afaceri pentru a supravietui, foarte multi angajati la stat sau depinzand direct de banii alocati de Primarie, scrupulosi sau superficiali, orientati sau echilibrati, inspirati sau ghinionisti, impartind totul cu jumatatile lor sau neimpartind mai nimic, cei care conduc acum Onestiul, Executiv si consilieri locali, reflecta perfect polarizarea societatii locale. Totul reiese din declaratiile lor de avere, postate pana la nivelul la care s-a atins limita de competenta a Primariei conduse de Laurentiu Neghina. Adica partial. 
Consilierul local UNPR Mircea Agapi a declarat, ca profesor, ca Laurentiu Neghina, asa, infractor fara BAC, e un exemplu, mai ales ca „BAC-ul prin metode ilegale se ia si acum”. Inainte de a da declaratia asta, Agapi a fost facut cetatean de onoare al municipiului. Nu, nu i-a fost cumparata declaratia cu acest titlu. Declaratia de avere din 2013 i-a fost ascunsa de Primarie (foto). Conform celei din 2012, are doua terenuri intravilane, la Slanic Moldova si Caiuti, de 850 mp si 750 mp, luate in 2005 si 2008, unde are si doua case de vacanta, de 110 si 120 mp. Mai are un apartament in Onesti, de 56 mp, din 2001, si un Volkswagen din 2001. Agapi duce si un credit la Raiffeisen, intre 2012-2018, de 22.000 lei. Traieste din salariul de la CSS de 30.000 lei (o suma prea rotunda pentru a fi exacta), iar sotia avea o pensie de 20.000 lei. Moral, e incarcat cu declaratii de bine despre BAC-ul lui Neghina si titlul de onoare cu care a fost rasplatit. 
Exemplu de transparenta in publicarea declaratiilor de avere la Primaria Onesti
Corina Alexe (PSD) are un apartament de 61 mp, din 1990, si un Mercedes din 1998. Din DPP a raportat in 2012 15.672 lei salariu, ca sef compartiment achizitii publice, iar sotul a adus in casa 24.000 lei salariu, din zona privata. 

Loredana Antohe (PSD) vrea sa ne faca sa credem ca a trait cu 530 lei/luna, conform declaratiei din 2012 (venituri de 6.356 lei, ca administrator al Tehnotop). Are un teren de 8.000 mp in Onesti, intravilan, cumparat, iar conform declaratiei de avere din 2013 si-a mai revenit financiar: 3.846 lei indemnizatie consilier + 1.300 lei indemnizatie expert + 16.080 salariu administrator Tehnotop. 

Adrian Branzaniuc (PDL) e ghinionist. S-a complicat in 2006 cu un credit ipotecar pentru un apartament in Onesti, de 70 mp. Locuinta face, probabil, mai putin decat la data achizitiei si, daca nu ramburseaza anticipat, trebuie sa achite 80.000 lei catre Banc Post pana in 2031. Pedelistul mai are un Espero din 1996 si depinde de banii de la stat: 42.000 lei el, salariu de la Spitalul Municipal Onesti si 14.000 lei sotia, din invatamant, totul insa conform declaratiei din 2012. 

Vasile Buzdugan (PPDD) are o situatie originala. Desi e avocat, se roaga mai degraba sa dea Dumnezeu sa fie vreme buna si sa-i iasa numerele norocoase. Conform declaratiei din 2012, el a castigat 3.000 si sotia 8.000 (fara a preciza moneda) din activitati avocatiale si de la un cabinet medical. Grosul a venit din agricultura: 65.000 lei, arenda aferenta unui teren in Botosani. Acolo, Buzdugan are o cota parte dintr-un teren arabil de 29 ha, mostenire completata cu o achizitie intre 2004-2006, si un sfert din 1000 mp, intravilan. Mai detine doua doua locuinte in Bacau, de 87 si 23 mp, plus un sfert dintr-o casa mostenita in Botosani, un Cielo din 2004 si un Logan din 2004, castigat la Loto. Are si cateva emotii, pentru cateva credite luate de la Raiffeisen in 2008-2009, de 64.000 (fara moneda) in total, scadente intre 2014-2018. 
Claudiu Gaburel, pus administrator special la Termon, fara declaratie de avere afisata
Alexandru Cristea (UNPR) are probleme care duc spre penal. Omul de casa al lui Neghina, de care a fost sustinut la Onestin si pe care l-a sustinut prin Onestin, are si alte mize decat a vota ca finantarile cele mai mari catre ONG-uri sa fie trimise de Primaria Onesti catre Onestin, unde a ramas membru. De pilda, Cristea trebuie sa justifice cum face avere, dupa alegerea lui Neghina, fara a avea venituri deloc. Inainte de a fi consilier local, Cristea era numai zerouri in declaratia de avere. Nimic. Lipit pamantului. La doua luni de la alegerea lui Neghina, Cristea avea deja avere, fara sa o justifice prin nimic: 255 mp intravilan + 2397 mp extravilan in zona Dealul Cuciur, 1884 mp extravilan zona Cuciur, casa de locuit si teren de 1.427 mp pe str. Izvorului, in Onesti, 1427 mp. Toate, luate prin vanzare-cumparare. Nici inainte de alegerile din 2012, nici dupa, oficial, Alexandru Cristea nu are venituri deloc. E omul strazii. Traieste din ce-i arunca altii sau mananca aer si bea apa de la cismelele publice. Poate merge dintr-o vizita in alta si da peste familii milostive, care-l mai ospateaza. Fara a castiga nici macar un leu, conform propriilor declaratii oficiale, Cristea s-a procopsit totusi cu peste jumatate de hectar in Onesti, plus o casa, care nu i-au fost donate de vreo matusa Tamara. Pare ca a avut nevoie doar de aceasta coincidenta: sa ajunga Laurentiu Neghina primar. Conform surselor noastre, situatia lui Cristea ar fi ajuns deja in fata organelor abilitate, pentru fals in declaratii. Iar de aici incepe balul. 

Vicele Nicolae Gnatiuc (PSD) a schimbat birourile, de la DPP la Primarie. La DPP a avut un salariu anual de 31.361 lei ca inginer sef, apoi a castigat cam tot atat: 16.317 lei salariu DPP si 16.223 lei salariu Primaria Onesti. Are un Suzuki din 1997 si nu are o locuinta in proprietate. De la ultima sa declaratie de avere omul s-a insurat insa, asa ca e posibil sa apara noutati. 

Avocatul Gheorghe Ene (PDL) avea o situatie confortabila dinainte de a fi consilier local: 1.200 mp intravilan in Onesti, din 2001, 150 mp in concesiune din 1999 in Slanic Moldova, apartament din 2007 in Bucuresti, casa in Onesti de 220 mp, din 2006, si apartament transformat in sediu de birou in Onesti, detinut din 1995; plus un Cielo din 1997 si un Peugeot din 2002. Familia Ene a avut venituri totale de 180.531 lei, iar cu 15.044 lei/ luna se traieste imparateste. Grosul banilor inseamna pensia sotiei, de 120.000 lei, iar bugetul a fost completat din mai multe surse: 18.000 lei sotia, auditor, 34.431 lei din cabinetul de avocatura, 1800 lei consilier in Baroul Bacau, 6.300 lei indemnizatia de consilier local. Un credit de 6.000 lei scadent in 2015 e un mizilic. 
Declaratiile de avere ale alesilor, acoperite cu bannere pe siteul Primariei Onesti
Constantin Florian (PDL) declara un teren in „Andrasesti” intravilan, din 2008, 3900 mp, un altul in Pirvulesti, din 2010, de 2800 mp, ambele achizitionate cu sotia. Mai are un apartament in Onesti din 1990, de 78 mp; un Mercedes din 2007 pe societatea Griflo si o Dacia Duster din 2012. Florian se incurca un pic in terenuri, pentru ca in declaratia din 5 iulie 2012 nu-i apare cel din Parvulesti, desi ar fi fost achizitionat in 2010, dar ii apare un teren in Halos de 2497 mp, care se evapora ulterior fara a preciza cum. In plus, apartamentul i s-a ingrasat cu timpul: daca in 2012 avea 61 mp si era cumparat in 1991, in 2013 ajunsese la 78 mp, cumparat in 1990. Familia Florian a raportat venituri totale de 79.908 lei, din pensii, venituri ca administrator la Griflo si indemnizatia de consilier. Ambii soti declara pensii mai mari in guvernarea USL, de altfel o caracteristica a tuturor pensionarilor din Consiliu. In an electoral, cand oamenii politici cheltuie, sotii Florian si-au deschis un cont curent de 15.000 dolari la Banc Post. Noteaza si niste credite in ultimele declaratii, in cea din 2013 ramanand cu unul de 29.500 franci elvetieni, luat in 2008 de la Banc Post, cu scadenta nepecizata. 

Vicentiu Jitcovici (PNL) are un Chevrolet Aveo din 2006 si, conform declaratiei din 2013, a avut venituri de 13.200 lei de la UTON, 5.649 lei indemnizatia de consilier, 15.200 lei salariul sotiei, la Colegiul „Nadia Comaneci”, si 2880 lei alocatie copii. Familia Jitcovici a castigat mai putin decat in 2012, mai ales din cauza situatiei de la UTON. 

Aurel Lazar (PPDD) a declarat in 2012 un apartament de 27 mp din 2000, un Logan fabricat in 2005, un salariu de 20.000 lei ca profesor la „Petru Poni”, un cont curent de 8.000 lei deschis in 2006 si un depozit de 30.000 lei deschis in 2009, ambele la Banc Post. In 2013 i-a crescut venitul la „Petru Poni” pana la 25.000 lei, dar sumele din salarii sunt suspect de rotunjite. 

Emil Lemnaru (PSD) e un monument de scrupulozitate in completarea declaratiilor de avere. Pe scurt, fostul primar a acumulat proprietati imediat dupa 1990, din mosteniri si achizitii, si a pus bani la ciorap abia in a doua parte a mandatelor sale, cand probabil simtea ca i se apropie sfarsitul politic. Nu, nu are declarata nici o proprietate prin Canada J . Lemnaru a atat de tipicar incat, daca altii rotunjesc la trei zerouri, el comunica totul pana la zecimale. Ori are pe cineva care se ocupa de asta, ori are foarte mult timp. Terenurile si le-a trecut in hectare. Agricole: 0,29 ha + 5 ha, 1992 si 1993, mostenire, Dealul Cuciur si Moravita, Caras Severin; Buhoci, Onesti: 1,15 ha + 0,25 ha, donatie, 1995; Cuciur, 0,12 ha, achizitie 1995, cu sotia. Intravilane: Cuciur, 0,29 ha, mostenire 1992 + 0,12 ha cu sotia, achizitie 1995; Buhoci, 0,09 ha, mostenire, 2002. Are o casa pentru tot electoratul, 403 mp, pe Calea Scutarului, din 1994, si o masina sa nu bata la ochi: Hyundai Accent din 2008, la mana a doua. Conturile sunt trecute la cent / ban: Banc Post: 78.559 lei, depozit din 2011; 59.336,60 lei depozit din 2012; 8.551,16 lei + 3.919,36 lei, cont curent pensie, 2005; 1,13 lei, cont curent 1996 pe care nu-l mentioneaza in declaratia din 2012; 43,04 lei, cont curent 2008; 9.753,00 depozit + 9.230,05 cont curent, USD, 2012; 11.624,76 cont curent 2012, USD; 13,09 euro, cont curent 2007; 3,54 USD cont curent 2008. 

Pe langa veniturile din administratie, de 27.394 lei, trecute ca fiind obtinute de pe Calea Scutarului J , Lemnaru si sotia au avut si pensii, 29,660 lei el, 17.481 lei ea, usor mai mari decat in declaratia anterioara. 
Venituri din dobanzi, cu sotia: 7.853,5 lei, 525 USD, in conditiile in care in 2012 raportase si dobanzi de 95,68 euro, fara a avea depozite declarate decat de 14.68 euro. 

Stefan Martin (PDL) are un principiu: ce-i de la parintii lui e pe bani, ce e de la socri e gratis. A cumparat un teren de la ai lui, intravilan, la Ferastrau, 960 mp, in 2012, iar sotia a mostenit un hectar in Panciu, in 1992. Are doua apartamente: 60 mp, el cu sotia, luat in 2000 si 40 mp, 2003 (pe numele sotiei). La Ferastrau, au cumparat in 2006 o casa de 40 mp. Martin a raportat venituri de 39.328 lei ca inspector trafic ISCTR si indemnizatia de consilier, 6.840 lei, in timp ce sotia e consecventa: declara an de an fix 50.000 lei ca director la Albrau Prod, o suma care e prea rotunda ca sa fie si reala, dar o posibila explicatie pentru acuzatiile potrivit carora alegerile in PDL Onesti au fost decise de angajati Albrau. A raportat un depozit de 62.400 lei la Banca Romaneasca, deschis in 2010 si 2.000 lei intr-un cont curent la Raiffeisen. Fata de declaratia anterioara, Martin si-a lichidat un depozit de 4.000 euro de la Banc Post, a vandut un VW Bora de 6 ani cu 7.000 euro si mai are de platit 2000 lei la Raiffeisen Banca pentru Locuinte. Martin declara mai putini bani decat inainte de alegerile din 2012, o posibila explicatie a racelii fata de Valerian Vreme, a carui campanie nu a fost cu siguranta gratis. 
Ionut Tenie (stanga), pus administrator public al Onestiului, isi ascunde ilegal veniturile
Laurentiu Neghina (UNPR? PSD? Vreme? PDL?) vrea sa fie toate proprietatile pe numele lui, sa nu se simta jumatatea apasata de valori. Are terenuri fara numar, intravilane: doua de 520 mp in Borsani, Cotofanesti, din 1999; doua in Onesti, din 2005, pe Calea Marasesti, de 872 mp si 1.249,533 mp; din 2006 la Poiana Sarata, 754,68 mp; din 2006-2007 805 mp in Tg. Ocna; 1.444 Onesti-Casin, din 2007 (extravilan in circuitul civil); din 2008 - 299,26 mp in Moinesti; din 2009, 2.085 mp in Darmanesti, la coada lacului si din 2011 - 951 mp in Onesti, Calea Adjudului. Primarul are doua apartamente in Onesti, luate in 2004 si 2005, de 72,21 mp si 60, 45 mp; doua case de vacanta: 199,1 mp la Darmanesti, 2011 si in constructie Onesti - Casin, 1.592 mp (!!!! Probabil o aripa pentru fiecare sezon. E vorba de imobilul pentru care a fost amendat de Primarie cu privire la nerespectarea autorizatiei de constructie); casa de locuit in Cotofanesti, 369 mp (!!!), din 1999; spatii comerciale in Moinesti si Tg. Ocna, din 2008 si 2011, de 252,04 mp si 436,20 mp. Neghina isi pazeste bostanaria: doar spatiile din Casin si Tg. Ocna sunt si pe numele sotiei. Din salarii, edilul a avut venituri de asistat social: 6.620 lei, el + 6.240 lei, ea (nu se spune pentru ce); de la Primarie a primit 19.201 lei pentru cateva luni, dar grosul a venit din dividende: 378.561 lei de la Nevila Fashion si 480.328 lei de la Aquila Fashion. Pasiunea cu care Primaria saracacioasa a Onestiului finanteaza raliurile poate avea o noua explicatie: edilul si-a luat un automobil de colectie, un Dutton din 1978. 

Danut Oprea (PNL) are doua apartamente, de 72 mp si 35 mp, in Onesti si Bucuresti, cu sotia, luate in 1992 (1990 in declaratia anterioara) si 2007, plus un apartament mostenit in Iasi, de 45 mp. A castigat impreuna cu sotia, din salarii la „Petru Poni”, 46.196 lei + 42.347 lei, mult peste declaratia anterioara. La salarii s-au adaugat chiria pentru garsoniera din Bucuresti, de 10.000 lei, si 6.000 lei indemnizatia de consilier. Consilierul mai are de achitat 42.000 euro dintr-un credit la Volksbank, luat in 2007 si scadent in 2025, dar a dat lovitura in 2012, an electoral, in care a candidat la Primarie: si-a deschis un depozit de 18.000 euro, dupa ce a vandut cu 18.000 (nu precizeaza moneda) un Renault Clio din 2002. Daca e vorba de euro, isi poate deschide showroom, pentru capacitatea de convingere. 

Adrian Sergentu (PSD) a adunat din mai multe parti: 39.143 lei salariu la Grup Scolar Auto, 29.867 lei salariul sotiei la Scoala „Ghita Mocanu”,7.189 lei si 960 lei, activitati independente, 3.230 lei indemnizatia de consilier. Are un Hyundai din 2011, un Renault din 2008 si o Yamaha din 1996, un depozit de 40.000 lei la BCR, dar si datorii de 31.500 la BCR (fara moneda), scadente in 2015.

Lucian Stan (PSD) imparte cu sotia proprietatile: teren de 80 mp (?) intravilan in Onesti, achizitionat in 1996 si 4,5 ha in Livezi, mostenire din 2012. Din aceiasi ani, au un apartament de 80 mp si o casa de vacanta de 1.000 mp (!!!), in aceleasi localitati. Stan declara salariul de la Almas Grup, 18.000 lei, salariu + dividende Madiserv 20.000 lei, indemnizatia de consilier - 5.960 lei, iar sotia salariu + dividende Madiserv de 60.000 lei (un zero in plus fata de declaratia anterioara) +1.000 lei; 7.032 indemnizatie consilier. La asta se adauga bijuterii evaluate la 7.000 euro, achizitionate intre 1992-2012. 

Mihai Sova (PNL) are un teren de 1.700 mp in Varfu Campului, mostenire din 1992, un apartament in Onesti, de 62 mp, din 1991, o casa in Varfu Campului, de 80 mp, cumparata in 1992, si un Citroen din 2005. A cumulat venituri ca viceprimar, consilier local si pensionar totalizand, cu sotia, 65.589 lei, conform declaratiei din 2013. Are conturi curente si depozite la Banca Transilvania: 89.381,56 lei, din 2007; Carpatica, 2.230 euro, din 2010; 39.495 lei, 2012 (an electoral) si 78.078,86 lei la Alpha Bank, din 2009 (ultimul, in scadere fata de raportarile precedente). Nu declara venituri din dobanzi. 

Ioan Tofan (PSD) e director general al Alimon, calitate in care a declarat, fiind consilier local, ca e bine ca Primaria sa vanda terenurile de sub spatiile comerciale, pentru ca si firma sa ar castiga, de exemplu. Conflict de interese, ati spus? Are terenuri agricole: Onesti, din 1997, 0,44 ha si 0,27 ha; la Manastirea Casin, din 1999, 0,28 ha si Caiuti, din 1999, 0,13 ha, toate cumparate. Are si doua case, in Onesti, din 1991, de 93 mp si in Manastirea Casin, din 1998, 198 mp, plus doua masini, Peugeot din 2008 si Nissan din 2010. Declara doar 33.500 lei ca director general al Alimon, 6.900 lei indemnizatia de consilier, pensia sotiei fiind de 12.000 lei, dar impreuna au retras dividende de 145.000 lei din Alimon, ceea ce arata ca e suficient de profitabila pentru agentii comerciali concesionarea terenurilor Primariei. In plus, Tofan are depozite de 260.000 lei la BCR si 130.000 lei la Banc Post, dupa ce la un moment dat avusese si un depozit de 250.000 lei la Carpatica. 

Ciprian Zarzu (PNL) are un teren extravilan din 2005, 3.700 mp in Onesti, cu sotia; un apartament din 2001, de 55 mp, tot cu sotia si un Matiz din 2003. A castigat cat sa supravietuiasca: 2.988 lei ca administrator la Novamoda, 2.988 lei ca administrator la Nova Tour, 580 lei agent turism, 963 lei si 661 lei, PFA, Asigurari si 5.904 lei, indemnizatia de consilier local. 

In Onesti, conectarea la banul public, filtrarea acestuia si apropierea de cei care au in pix bugetul local fac, in 90% din cazuri, diferenta intre cei care „o duc bine” si restul. Declaratiile de avere ale altor doi apropiati ai lui Laurentiu Neghina, administratorul public Ionut Tenie si administratorul special al Termon, Claudiu Gaburel, sunt in continuare secretizate. Pentru declaratiile fostilor consilieri, cineva si-a batut joc de secretarul Daniel Spanu si i-a trecut declaratia in dreptul tuturor.  Onesti Expres

Admin

Cele mai multe stiri din Onesti

0 comentarii for "Averile alesilor locali din Onesti."

Lasa un comentariu