POLIȚIȘTII BĂCĂUANI DERULEAZĂ ACȚIUNEA “FOC DE ARTIFICII” | Onesti Video

Mobile Menu

Onesti Video

POLIȚIȘTII BĂCĂUANI DERULEAZĂ ACȚIUNEA “FOC DE ARTIFICII”

25.11.13
Poliţia Română a declanșat acţiunea naţională „FOC DE ARTIFICII” pentru verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă 2013/2014. Pentru prevenirea evenimentelor nedorite, Poliţia Română atrage atenţia asupra periculozităţii folosirii materialelor pirotehnice interzise. Prin activitățile desfășurate de polițiști în cadrul acestei acțiuni se urmăreşte prevenirea, identificarea şi combaterea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2013/2014. Vor fi desfăşurate atât controale la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi activităţi specifice structurilor de ordine publică în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale. În cursul anului trecut, în județul Bacău, în urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii specializaţi în arme, explozivi şi substanţe periculoase, în colaborare cu cei de ordine publică, au fost întocmite 20 de dosare penale la regimul articolelor pirotehnice. De asemenea, au fost confiscate 1493 kg. articole pirotehnice, din clasele/categoriile de pericol I-IV (petarde, artificii) în valoare de aproximativ 20 000 de lei . În județul Bacău, 28 de societăți comerciale sunt autorizate pentru deținerea, comercializarea și folosirea obiectelor pirotehnice.
Din datele statistice deţinute de Poliţia Română a rezultat că, în anul 2005, când articolele pirotehnice din clasa a II - a se comercializau „la liber” către publicul larg, în perioada sărbătorilor de iarnă, la nivel naţional, au fost înregistrate peste 350 de răniri şi un deces cauzate de folosirea necorespunzătoare a acestor articole pirotehnice.
După apariţia, în anul 2006, a restricţionării vânzării către publicul larg a acestei categorii de articole pirotehnice, în perioada similară, au fost înregistrate, în medie, 25 de răniri anual, fără să fie înregistrate decese.
În conformitate cu prevederile Legii nr.126/1995, republicată, privind regimul materiilor explozive, articolele pirotehnice de divertisment se clasifică în următoarele categorii: a) categoria 1 - articole pirotehnice de divertisment, care prezintă un risc foarte scăzut, cu un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse; b) categoria 2, 3 şi 4 - articole pirotehnice de divertisment destinate utilizării în exterior şi exclusiv de către pirotehnicieni;
Din motive de ordine, securitate, siguranţă publică şi pentru protecţia mediului se interzice deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2.
Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.
Pentru prevenirea evenimentelor nedorite, Poliţia Română atrage atenţia asupra periculozităţii folosirii materialelor pirotehnice interzise.
Reţineţi: În categoria 1 sunt incluse numai obiectele pirotehnice de distracţie foarte mici de tipul artificiilor (de exemplu: Steluţe; Lumânări scânteietoare; Jerbe cu scântei; Minifacle; Minisori; Inele de foc; Sateliţi etc.).

Conform evidenţelor Inspectoratului General al Poliţiei Române, la nivel naţional, până în prezent, 12 societăţi comerciale au efectuat importuri sau transferuri de articole pirotehnice, la cantitatea importată/transferată adăugându-se cea rămasă în stoc din anii precedenţi....Inspectoratul de Politie Judetean Bacau

0 Please Share a Your Opinion.:

Trimiteți un comentariu