Oneșteancă mutilată pe viață de câini | Onesti Video

Mobile Menu

Onesti Video

Oneșteancă mutilată pe viață de câini

5.7.13
Femeia a fost atacată de o haită de câini în timp ce se întorcea acasă. Ea a fost scalpată și are tot corpul sfâșiat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Oneșteancă mutilată pe viață de câini
Carmen STOICA
O femeie de 31 de ani, din Onești, a ajuns la spital mai mult moartă decât vie, după ce a fost desfigurată și mușcată pe tot corpul de o haită de câini. Totul s-a petrecut în urmă cu câteva seri, când Viorica C., de 31 de ani, a fost atacată pe stradă de trei câini.
“Sora mea tocmai se întorcea de la un vecin, unde văzuse un film la televizor, împreună cu mai mulți prieteni, și când mai avea puțin până să ajungă acasă a fost atacată de doi câini lup și de alți câini maidanezi. Ceilalți au fugit, sora mea a căzut, și câinii au sfâșiat-o”, spune fratele femeii. Abia la țipetele disperate ale femeii, cei care o însoțeau s-au întors și au reușit s-o salveze din colții patrupedelor.
„Era toată plină da sânge, țipa, și peste tot erau împrăștiate bucăți de carne”, mai adaugă bărbatul. Femeia a fost preluată imediat de un echipaj de Ambulanță, care a transportat-o la Spitalul Onești de unde, din cauza rănilor foarte grave, a fost transferată la Spitalul Județean Bacău. Aici, ea a fost internată cu diagnosticul de plăgi multiple mușcate și scalpare totală, și a fost supusă mai multor intervenții chirurgicale. Medicii spun că pacienta va rămâne mutilată pe viață. Rudele femeii cred că cei doi câini lup ar fi ai unui vecin, care însă nu recunoaște că patrupedele lui ar fi mușcat-o pe Viorica. Pe fir au intrat și polițiștii care au întocmit un dosar penal. “Am fost sesizați de Unitatea de Primire Urgențe despre faptul că a fost adusă o pacientă care prezenta multiple mușcături. Am stabilit că femeia a fost mușcată de mai mulți câini, în timp ce se deplasa spre casă, și se fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a comis fapta”, ne-a declarat inspector principal Oana Năforniță, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bacău.

Ziarul de Bacău

0 Please Share a Your Opinion.:

Trimiteți un comentariu