Inventatorul Valentin Boantă, spera la o graţiere din partea lui Traian Basescu | Onesti Video

Mobile Menu

Onesti Video

Inventatorul Valentin Boantă, spera la o graţiere din partea lui Traian Basescu

22.5.13
Mircea Tudor, directorul MB Telecom, încearcă să îi redea libertatea lui Valentin Boantă. Spune că i-a câştigat încrederea şi ştie că este un om bun, care are foarte multe de oferit în libertate. O echipă de jurişti încearcă să afle care este modalitatea prin care Valentin ar putea fi graţiat de preşedintele Traian Băsescu. Mircea Tudor spune că va garanta pentru Valentin. „Încercăm procedura juridică de eliberare excepţională prin decret prezidenţial. Trebuie făcută o cerere în numele deţinutului, documentată, fundamentată, dar, pe de altă parte noi ne constituim şi într-un garant de natură socială care garantează reintegrarea lui. Vrem să scoatem în evidenţă participarea lui masivă la o foarte mare campanie de presă internaţională, cum alta nu ştiu dacă a mai fost în România, pentru că subiectul invenţiei lui acum este în peste 100 de publicaţii mari din lume. A avut o expunere media uriaşă. Cred că România nu a avut niciodată în ultimii ani o campanie pozitivă atât de vastă.
Sperăm ca demersurile să conducă la o graţiere”, a spus, pentru Tribuna, Mircea Tudor.

Citeste mai mult pe: tribuna.ro

0 Please Share a Your Opinion.:

Trimiteți un comentariu