Procesiune dedicată Sfintei Cruci la Oneşti | Onesti Video

Mobile Menu

Onesti Video

Procesiune dedicată Sfintei Cruci la Oneşti

9.4.13
În Duminica a 3-a din Postul Mare, la Oneşti a fost organizată o procesiune închinată Sfintei Cruci. Cei peste 500 de credincioşi au urcat pe Muntele Perchiu din apropierea oraşului. Oamenii s-au rugat şi au intonat mai multe cântări specifice perioadei Triodului. A devenit o tradiţie ca Protopopiatul Oneşti, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, să organizeze în a treia duminică din Postul Sfintelor Paşti o procesiune în cinstea Sfintei Cruci. Credincioşii din toate cartierele oneştene s-au adunat la Biserica „Sfântul Nicolae“, locul de unde s-a pornit în pelerinaj spre Muntele Perchiu. Pe vârful acestui masiv se află din anul 2000 o cruce deosebit de frumoasă. „Procesiunea a început în prezenţa a peste 500 de credincioşi, care au purtat în mâini câte o cruce. Oamenii au cântat alături de noi, au ascultat Sfintele Evanghelii legate de patimile Mântuitorului Hristos şi acatistul rostit. Pelerinii au mers câtre vârful muntelui pe o lungime destul de întinsă....Observator de Bacau

0 Please Share a Your Opinion.:

Trimiteți un comentariu