[ ]
Latest News Updates
SĂRBĂTOAREA PAȘTELUI CATOLIC, ÎN SIGURANȚĂ
Posted by Admin

Polițiștii băcăuani vor fi la datorie în perioada Sfintelor Sărbători ale Paştelui Catolic, pentru a asigura ordinea şi liniştea publică, precum şi pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.
 În perioada Sfintelor Sărbători ale Paştelui Catolic, peste 380 de poliţişti din județul Bacău vor acţiona, în medie, zilnic, pentru îndeplinirea responsabilităţilor necesare asigurării unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică.
Astfel, peste 270 de poliţişti de la ordine publică, 55 de poliţişti rutieri şi 55 din alte structuri vor fi la datorie, în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zonele lăcaşurilor de cult sau de desfăşurare a manifestărilor publice circumscrise acestor sărbători
 Poliţia Română vă recomandă!
Apropierea sărbătoririi Paştelui Catolic constituie un prilej de bucurii şi emoţii. Cu această ocazie, cetăţenii îşi programează atât cumpărături, cât şi deplasări de la domiciliu, în minivacanţe sau vizite la prieteni ori rude. Pentru ca petrecerea sărbătorilor să fie liniştită şi fericită, Poliţia Română vă recomandă să aveţi în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie.
 La cumpărături:
Manifestaţi prudenţă în magazinele aglomerate, supravegheaţi-vă geanta şi nu o plasaţi în coşul de cumpărături de unde poate fi sustrasă cu uşurinţă!
 Nu luaţi asupra dvs. sume mari de bani ci doar necesarul pentru cumpărăturile planificate în acea zi!
Când sunteţi împins în aglomeraţie, verificaţi-vă imediat buzunarul cu bani sau geanta, pentru a fi siguri că nu sunteţi victima unei înscenări a unui hoţ!
Când achitaţi diferite bunuri, nu scoateţi tot teancul de bani ci numai suma necesară plăţii contravalorii acestora!
Obiectele tentante (telefoane mobile, lap-top-uri, genţi, pungi de cadouri), lăsate la vedere în maşină, pot reprezenta adevărate „cadouri” pentru hoţi!
În cazul în care plecaţi de la domiciliu, indiferent de perioada în care lipsiţi, pentru ca revenirea să vă fie lipsită de surprize neplăcute, nu neglijaţi următoarele aspecte:
Rugaţi un vecin de încredere să ţină sub observaţie casa şi să anunţe imediat poliţia dacă observă o persoană suspectă care staţionează fără motiv în faţa uşii sau care încearcă să descuie uşa!
Spuneţi numai persoanelor de încredere când plecaţi de acasă pentru mai multe zile! Închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile casei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie!
Obiectele de valoare mare şi volum mic sau banii lichizi vor fi întotdeauna în atenţia infractorilor, deci nu le lăsaţi în locuinţă. În noaptea de Înviere:
 Evitaţi persoanele turbulente sau în stare de ebrietate, străzile cu baruri şi terase unde se consumă alcool şi sunt adunate persoanele gălăgioase!
Nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu le permiteţi să consume alcool! Evitaţi afişarea cu bijuterii ori sume mari de bani şi nu faceţi referiri la bunurile de valoare pe care le aveţi asupra dumneavoastră!
Alegeţi drumurile intens circulate, luminate şi evitaţi zonele în construcţie, parcurile pustii şi străzile lăturalnice! Deplasaţi-vă în grup şi nu răspundeţi la provocările altor persoane; nu acceptaţi compania persoanelor necunoscute.
 Dacă sunteţi abordaţi de diferite persoane, care, vă solicită nejustificat sume de bani ori bunuri, ca plată pentru presupuse servicii (deratizare, colectarea gunoiului menajer), nu daţi curs unor astfel de solicitări.
 Pentru orice infracţiune la care sunteţi victimă sau martor, apelaţi numărul unic de urgenţă 112!
Inspectoratul de Poliție Bacău

Admin

Cele mai multe stiri din Onesti

0 comentarii for "SĂRBĂTOAREA PAȘTELUI CATOLIC, ÎN SIGURANȚĂ "

Lasa un comentariu